Unde ne duci, Marius Giura?

Ce mari artiști ne mai aduci domnule Giura?

Sunt 13 ani de când merg la Festivalul de Jazz de la Gărâna și de 10 ani scriu în Adevărul Literar și Artistic reportaje și cronici despre Gărâna.
Puțini credeau acum 13 ani că acest festival, atunci la a cincea ediție, va rezista în varianta Festival Internațional. Nu numai că a rezistat, dar a crescut de la an la an la toate aspectele - de la organizare, la public, la scena, sonorizare. De artiști ce să mai spunem...
Am văzut cum a crescut acest festival. Am crescut și eu odată cu el.
Când Marius Giura s-a horătât să se implice și a promis că va aduce pe Jan Garbarek  la Gărâna a fost luat drept un naiv. Ei bine, Jan Garbarek a fost la Gărâna.
Am văzut pe scena din Semenic artiști pe care nici nu visam să-i văd. Și i-am văzut de aproape. Și pe Garbarek, și pe Stanley Jordan, și pe Nguen Le, și pe Mike Stern, și pe Victor Wooten, și pe Charles Lloyd, și pe Scott Henderson, și pe Steve Hackett, și pe Hiromi și pe foarte mulți alții. Toți muzicieni excepționali, legende. Pe mulți îi mai ascultasem. Pe alții i-am descoperit acolo, sus, în munți.
Nu am fost un mare amator de jazz nordic, ”fusion teuton”, dar am văzut recitaluirile lui Nils Petter Molvaer, Terje Rypdal, Nik Bartsch Ronin sau Helge Lien. Și am devenit fan.
Am văzut artiști români de mare valoare, am văzut ultimele recitaluiri ale Ancăi Parghel, am admirat vocea Aurei Urziceanu, am descoperit-o pe Irina Popa - transferată de la muzica ușoară la jazz.
Am văzut un public răbdător și îngăduitor cu capriciile vremii, pentru că de puține ori NU a fost potop la Gărâna. Potop a fost mai mereu, dar lumea a stat, a știut unde vine și, mai ales, pentru ce vine. Restul nu a contat.
La urma-urmei, nu este nici ușor și nici ieftin să ajungi la Gărâna, dar iubitorii jazz-ului de calitate nu sunt impresionați de astfel de fleacuri.
Anul acesta avem iar momente excepționale de văzut. Încep cu capetele de afiș.
Abia aștept să văd sâmbătă The Crimson Projekt - de fapt King Crimson fără Robert Fripp, dar cu Tony Levin, Adrian Belew, Pat Mastelotto. 
Abia aștept să-l văd vineri pe Joey Defrancesco cu acel Hammond mângâietor.
Abia aștept să ascult joi saxofonul lui Andy Sheppard. 
Abia aștept să-l revăd duminică pe Mike Stern, acum alături de saxofonistul Bill Evans. De altfel, Mike Stern ar putea cere azil cultural la Gărâna, e a treia oară în Semenic.
Abia aștept să ascult joi trompeta lui Dave Douglas.
Abia aștept de asemenea să ascult Nujazz-ul nordic:  Marius Neset Quartet (Norvegia),  Ulf Wakenius Band (Suedia, Danemarca), Arve Henriksen Band (Norvegia),  Kimmo Pohjonen (Finlanda), Stian Westerhus (Norvegia).

Pentru că sunt un nerăbdător, deși nici n-a început ediția 18 a festivalului, deja abia aștept ediția de anul viitor! Așa că revin cu întrebarea cu care am început acest text. Ce mari artiști ne mai aduci domnule Giura? Poate Jeff Beck? Poate Peter Green?

http://garana-jazz.ro/

Când plouă la Gărâna... păi plouă, nu e glumă!

Imagine de colecție: doi imenşi muzicieni, care nu au cântat niciodată împreună, au repetat împreună pe scena de la Gărâna: Bill Frisel şi Charles Lloyd 

Publicul de la Gărâna