”Martorii de la Gărâna” intră în Săptămâna Mare a Jazzului

Gata! Lungul post de jazz a luat sfârșit.
După un an în care am păcătuit ascultând muzică de dulce păgână, a venit momentul purificării.
Începe Săptămâna Mare a Jazzului. 
Ne vom purifica și vom cere iertarea păcatelor că am ascultat pe iPod prin metrou sau în mașină, sau pe la birou tot felul de muzici păcătoase.
Că ne-a scăpat la ceas de seară câte un slow romantic. 
Că ne-am amuzat ascultând vreun text idiot cu ”La mare, la soare”.
Că am stat până după miezul nopții ascultând antimuzica de la Eurovision.
Că am bârfit-o până spre dimineață pe câștigătoarea ”femeie cu barbă”.
Că am fost victimele stereotipurilor religioase și ne-am închinat la microfoane și chitări zgomotoase.
Eu mă și autodenunț: am rezistat 10 minute, în parcul IOR din București, la un concert electoral cu... mi-e și rușine să spun (mă veți renega, poate mă veți și arde pe rug!). 
O să râdeți de mine: am fost și la vot!

Am păcătuit! Am ales căi facile de distracție, am ales, cu sau fără voia mea - și nu m-am opus, antimuzica și nemuzica. Și nu doar o singură dată! Am ales un anturaj greșit și mă căiesc pentru asta!

Implor Zeul Jazzului să mă ierte, și pe mine, și pe cei care au păcătuit la fel ca mine în fața Lui un an de zile luând cuvântul jazzului în deșert, și rog să nu răstoarne potopuri peste noi, acolo, sus, în Semenic.

Intrând acum în Săptămâna Mare, jur solemn, ca din data de 14 iulie 2014, să fiu mai atent cu ce voi face cu viața mea în anul care se va scurge până la ediția viitoare a Festivalului de la Gărâna.

Până atunci, în această Sfântă Săptămână, promit să asist sâmbătă seara la pogorârea în Poiana Lupului a Prea-Fericitului muzician Tony Levin alături de Fericiții Lui Îngeri Adrian Belew, Pat Mastelotto, Markus Reuter, Tobias Ralph și Julie Slick, demni discipoli ai cuviosului Robert Fripp, autorul Evangheliei după King Crimson.

Purificarea mea sufletească va începe de joi 10 iulie. Mă voi închina la prea-iubitul saxofon al lui Andy Sheppard, la contrabasul lui Michel Benita și la tobele lui Sebastian Rochford.

Voi asista vineri smerit la sfânta înălțare pe scenă a lui Joey Defrancesco cu prea-ascultătorul său Hammond întru aducere aminte a momentelor de prea-fericite sunete cerești.

Spovedania finală o voi face duminică în fața celei de-a treia pogorâri la Gărâna a lui Mike Stern.

Promit solemn să ascult zeii jazzului scandinav pe care pogorâtorul-șef Marius Giura ne-a învățat cu răbdare și înțelepciune să-i înțelegem.

Între timp voi face pelerinaje la Brebu Nou, Lindenfeld și Trei Ape.

Dacă noi, Martorii de la Gărâna, vom respecta învățăturile și nu vom mai păcătui peste an, vom schimba lumea și vom intra, în sfârșit, în dictatură - DICTATURA BUNULUI-SIMȚ ȘI A BUNULUI-GUST!

Unde ne duci, Marius Giura?

Ce mari artiști ne mai aduci domnule Giura?

Sunt 13 ani de când merg la Festivalul de Jazz de la Gărâna și de 10 ani scriu în Adevărul Literar și Artistic reportaje și cronici despre Gărâna.
Puțini credeau acum 13 ani că acest festival, atunci la a cincea ediție, va rezista în varianta Festival Internațional. Nu numai că a rezistat, dar a crescut de la an la an la toate aspectele - de la organizare, la public, la scena, sonorizare. De artiști ce să mai spunem...
Am văzut cum a crescut acest festival. Am crescut și eu odată cu el.
Când Marius Giura s-a horătât să se implice și a promis că va aduce pe Jan Garbarek  la Gărâna a fost luat drept un naiv. Ei bine, Jan Garbarek a fost la Gărâna.
Am văzut pe scena din Semenic artiști pe care nici nu visam să-i văd. Și i-am văzut de aproape. Și pe Garbarek, și pe Stanley Jordan, și pe Nguen Le, și pe Mike Stern, și pe Victor Wooten, și pe Charles Lloyd, și pe Scott Henderson, și pe Steve Hackett, și pe Hiromi și pe foarte mulți alții. Toți muzicieni excepționali, legende. Pe mulți îi mai ascultasem. Pe alții i-am descoperit acolo, sus, în munți.
Nu am fost un mare amator de jazz nordic, ”fusion teuton”, dar am văzut recitaluirile lui Nils Petter Molvaer, Terje Rypdal, Nik Bartsch Ronin sau Helge Lien. Și am devenit fan.
Am văzut artiști români de mare valoare, am văzut ultimele recitaluiri ale Ancăi Parghel, am admirat vocea Aurei Urziceanu, am descoperit-o pe Irina Popa - transferată de la muzica ușoară la jazz.
Am văzut un public răbdător și îngăduitor cu capriciile vremii, pentru că de puține ori NU a fost potop la Gărâna. Potop a fost mai mereu, dar lumea a stat, a știut unde vine și, mai ales, pentru ce vine. Restul nu a contat.
La urma-urmei, nu este nici ușor și nici ieftin să ajungi la Gărâna, dar iubitorii jazz-ului de calitate nu sunt impresionați de astfel de fleacuri.
Anul acesta avem iar momente excepționale de văzut. Încep cu capetele de afiș.
Abia aștept să văd sâmbătă The Crimson Projekt - de fapt King Crimson fără Robert Fripp, dar cu Tony Levin, Adrian Belew, Pat Mastelotto. 
Abia aștept să-l văd vineri pe Joey Defrancesco cu acel Hammond mângâietor.
Abia aștept să ascult joi saxofonul lui Andy Sheppard. 
Abia aștept să-l revăd duminică pe Mike Stern, acum alături de saxofonistul Bill Evans. De altfel, Mike Stern ar putea cere azil cultural la Gărâna, e a treia oară în Semenic.
Abia aștept să ascult joi trompeta lui Dave Douglas.
Abia aștept de asemenea să ascult Nujazz-ul nordic:  Marius Neset Quartet (Norvegia),  Ulf Wakenius Band (Suedia, Danemarca), Arve Henriksen Band (Norvegia),  Kimmo Pohjonen (Finlanda), Stian Westerhus (Norvegia).

Pentru că sunt un nerăbdător, deși nici n-a început ediția 18 a festivalului, deja abia aștept ediția de anul viitor! Așa că revin cu întrebarea cu care am început acest text. Ce mari artiști ne mai aduci domnule Giura? Poate Jeff Beck? Poate Peter Green?

http://garana-jazz.ro/

Când plouă la Gărâna... păi plouă, nu e glumă!

Imagine de colecție: doi imenşi muzicieni, care nu au cântat niciodată împreună, au repetat împreună pe scena de la Gărâna: Bill Frisel şi Charles Lloyd 

Publicul de la Gărâna